Valentina Tulica-Arsene

  

Aveam undeva intre sapte – opt ani si codite cu fundite, cand Mos Craciun imi adresa, ca in fiecare an, aceeasi intrebare „Ce vreau sa fiu cand voi fi mare”…iar eu ofeream, ca in fiecare an, acelasi raspuns: „doctor pentru suflet”. Stiam deja incotro se va indrepta viata mea si imi doream ca in lume sa existe mai multi oameni fericiti; ulterior am aflat ca misiunea mea era, de fapt, misiunea noastra. Ca scopul final era o viata mai buna pentru noi si pentru cei pe care ii iubim.

Va inchipuiti ca, pana am ales de deschid acest centru, am trecut prin experiente diferite: am fost psiholog, trainer, mediator, consilier bancar, manager, coach, si pe parcurs am observat ca toate aceste roluri aveau in comun raspunsul meu de la sapte-opt ani, misiunea mea de a fi pentru ceva sau cineva; a fost un drum lung si deloc usor, iar daca ar fi sa-l descriu, ar arata cam asa:

Am simtit astfel nevoia sa retraiesc emotia de la acea varsta… si totul a inceput sa ia contur in momentul in care am participat la un workshop sustinut de un om cu totul special – Neale Donald Walsch.

Simtind pasiunea pentru ceea ce fac, mi-a spus un lucru care m-a “dezmortit” si m-a determinat sa dau startul unei initiative profesionale pe cont propriu: „atunci cand ai un talent si nu-l impartasesti cu ceilalti, mai ales cand este vorba despre creatie si insotire in re-creare, este o forma de egoism. Dumnezeu iti da un dar, tu stii ca il ai si il tii pentru tine dintr-o falsa convingere ca sunt putini cei care ar putea avea nevoie de acest dar”. Dupa ce am auzit aceste cuvinte mi-am dat seama ca pot ajuta oamenii prin ceea ce stiu sa fac, fie ca este vorba de latura personala sau de cea profesionala si ca este momentul sa impartasesc cat mai multor persoane darul meu.     

Astazi sunt coach, consilier pentru dezvoltare personala, trainer, cu formari in coaching, psihoterapie experientiala, psihoterapie cognitiv-comportamentala, practician NLP (Programare Neuro-Lingvistica), PCM (Process Communication Model).

In acelasi timp sunt mama si sotie, roluri care ma dezvolta si ma inspira in fiecare zi.

Centrul de Consiliere pentru Dezvoltare Personala si Coaching a luat nastere ca urmare a numeroaselor solicitari pe care le primeam si care se desfasurau la inceput in mod informal, in parc, la locul de joaca, la birou, in vacante, in familie, si care, pentru mine, erau si sunt in continuare un mod de a fi.

De altfel, activitatea pe care o desfasor nu este despre a face, ci despre A FI. Imi plac oamenii, imi place sa ascult si sa insotesc, sunt curioasa si imi place sa descopar. Iau totul asa cum vine, fara sa judec. Ma bucur de fiecare conversatie, moment, intalnire. Donald Trump spunea intr-un discurs ca daca vrei sa faci lucruri mari în viata, tre­buie sa ai entu­zi­asm si pasiune si indi­fe­rent ce faci, fa-o cu pasiune, astfel vei fi remar­cat de per­soa­nele potrivite.

Acum ma poti gasi alaturi de echipa mea la cel mai nou Centru de Consiliere pentru Dezvoltare Personala si Coaching din Prahova, unde te astept cu drag sa descoperim impreuna pasii catre succes si echilibru.

Valentina

TU CAND AI STRALUCIT ULTIMA OARA?

coaching-prahova

 

”A fost odata ca niciodata, într-o padure oarecare, o buburuza care a întâlnit un licurici.

Buburuza si licuriciul s-au îndragostit si s-au hotarat sa ramana împreuna pentru totdeauna. Numai ca, si-au dat seama ca în padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti: o crenguta, o pietricica, o frunza…

Si atunci, buburuza si licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti. Se plimbau împreuna prin padure si erau foarte fericiti. Dar într-o zi, licuriciul a constatat ca buburuza disparuse. Nu mai stia daca el a lasat-o de mâna sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza în povestea noastra. Conteaza numai ca licuriciul, singur si trist, a cautat buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o.

 Licuriciul era din ce în ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…si cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnica. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:

- Licuriciule, poate daca AI STRALUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar întoarce la tine.

-Stii ca ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram asa de trist, încât AM UITAT SA STRALUCESC!”

 

De cele mai multe ori, grijile zilnice ne coplesesc în asa masura încât uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa ”stralucim”, ca atunci când aveam motive sa o facem. Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare. Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne îmbraca într-o culoare lipsita de stralucire. Ne cufundam în apatie, în victimizare, refuzând (de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama) sa mai fim vazuti de persoanele dragi de lânga noi.

               

 Nu uitati: CEL  MAI  MARE  DUSMAN  AL  OMULUI  ESTE  EL  ÎNSUSI
Cu drag, Valentina Tulica Arsene


P.S. – Daca ti-a placut articolul si il consideri folositor si pentru alte persoane, trimite-le si lor linkul.

 

eXTReMe Tracker